Stomatologie pediatrică

Pedodonția este o specialitate stomatologică ce se adresează copiilor, ocupându-se de toate aspectele prevenției și tratării afecțiunilor stomatologice, precum și de depistarea precoce a anomaliilor dento-maxilare ce vor fi ulterior rezolvate de către un medic specialist ortodont. Vizita copilului la dentist trebuie să se producă timpuriu și este de dorit ca aceasta să se desfășoare într-o atmosferă veselă și relaxată.

În cadrul primei vizite în cabinetul nostru, copilul Dumneavoastră:

  • Va face cunoștință cu modul de lucru și cu instrumentarul, într-o manieră corespunzătoare cu vârsta acestuia
  • Beneficiază de o examinare intraorală completă și de tratamentul leziunilor dureroase

De asemenea, se stabilește dacă vor fi necesare mijloace diagnostice suplimentare precum radiografiile și are loc o discuție cu părinții, alături de o expunere a planului de tratament.
Copii au parte, astfel, de o vizită în cabinet care va fi o experiență pozitivă, plăcută, neagresivă.
Părinții își pot acompania micuții în sala de tratament, deși copii se acomodează spontan cu atmosfera deschisă și cu ambientul plăcut al cabinetului.

Programările

Din respect pentru micuții pacienți și pentru Dumneavoastră, ne străduim să nu decalăm orele programărilor, orice schimbare în orar fiind anunțată în timp util. De asemenea, cabinetul nostru se străduiește să realizeze programările astfel încat să corespundă cerințelor Dumneavoastră.

Solicitați o programare pentru copii

Suntem dedicați acordării zâmbetului sănătos pe care îl meritați!

Top